“Planeta Mulţumesc”
“Planeta Mulţumesc” constă într-o serie de activităţi dezvoltate de voluntara noastră din Spania, Maria, în cadrul proiectului “Science Playgrounds”. Activităţile au fost implementate de-a lungul „Lunii toleranţei” şi organizate pentru copiii de grădiniţă din şcoala Floraia Mică, din Întorsura Buzăului.
Descrierea activităţii de către coordonatorul activității
Coordonatorul introduce copiilor activitatea: „Am întalnit un personaj neobişnuit care vine de pe Planeta Mulţumesc. El ne explică că s-a rătăcit în Întorsura şi nava sa spaţială este stricată şi pierdută. A rugat o mulţime de oameni să-l ajute să o repare, dar toată lumea a spus NU!!! Şi ajunge în această şcoală, pentru a cere ajutor. Să sperăm că toți copiii vor fi destul de dornici să-l ajute!”
Activităţile primei săptămâni
Se va face un fel de curs prin care să se poată dobândi abilităţile necesare pentru a găsi nava spaţială.
Emoţii: La început personajul extraterestru este TRIST pentru că nimeni nu vrea să-l ajute, şi apoi este FERICIT pentru că a găsit ajutor.
La finalul zilei, după toate activităţile, copiii vor găsi o mica navă spaţială pe care o vor păstra până săptămâna viitoare pentru a o verifica dacă funcţionează sau nu.
Activităţi:
La început va apărea acest personaj de pe Planeta Mulţumesc şi va explica ce s-a întâmplat cu el. El/Ea va explica că ar putea fi drăguţ să încerce să găsească nava spaţială, dar înainte de aceasta este nevoie să fie toți pregătiţi şi astfel este nevoie să facă toți un training special pentru a putea deveni capabili să găsească ceea ce caută.
- Ridicarea mingii: se vor împărţi copiii în două grupuri, ei vor sta pe scaune în linie şi coordonatorii activității le vor înmâna câte o minge fiecărui copil de la începutul liniei. Aceştia îi vor da mingea celui de-al doilea copil pe deasupra capului. Iar acesta din urmă îi va da mingea celui de-al treilea… până cand mingea ajunge cel mai repede până la ultimul copil din linie. Apoi se va putea repeta exerciţiul cu copiii stând în picioare şi pasând mingea de la unul la celălalt printre picioare.
- Pisica şi câinele: se vor împărţi copiii în două grupuri (pisicile şi câinii), aceştia vor sta în două linii privind în părţi opuse. Când vom striga “Pisica!”, pisicile vor alerga până când îşi aud numele strigat, iar câinii vor alerga pisicile. Vor putea fi derulate oricâte runde din acest joc, în funcţie de timpul pe care îl vom avea la dispoziţie şi timpul necesar astfel încât copii să înţeleagă jocul.
- Găseşte Nava Spaţială: Coordonatorul activității anunță copiii că: „Doar în acest moment suntem cu adevărat gata să începem să căutăm nava spaţială şi să o găsim!!! Ne vom uita prin jur şi o vom găsi ascunsă undeva.”
Săptămâna a doua
Coordonatorul anunță: „Azi vom verifica nava spaţială pentru a vedea dacă funcţionează sau nu. Vom observa că aceasta nu funcţionează şi ne vom strădui să o reparăm.”
Emoţii: La început extraterestrul este TRIST pentru că nava spaţială este stricată şi apoi el este FERICIT deoarece copiii sunt dornici să-l ajute să o repare.
La finalul zilei, după toate activităţile, vom păstra nava spaţială în şcoală pentru săptămâna următoare.
Activităţi:
La începutul activității va apărea acest personaj de pe Planeta Mulţumesc şi le va aminti copiilor ce s-a întâmplat săptămâna trecută. Vom încerca să pornim nava spaţială şi vom vedea că aceasta nu funcţionează. Aşadar va trebui să-l ajutăm să o repare pentru a se putea întoarce pe Planeta Mulţumesc.
- Să ne imaginăm Planeta Mulţumesc: le vom spune copiilor că primul pas constă în a-i reaminti navei spaţiale direcţia înspre care este nevoie să meargă, astfel ei vor desena Planeta Mulţumesc (joc de imaginaţie). Le vom da copiilor foi de hârtie şi creioane colorate. Când termină, radarul navei spaţiale va fi reparat.
- Găseşte bucăţile lipsă: La început este nevoie să pregătim o pătură pe podea sub care vom pune toate obiectele. Vom împărţi copiii în patru grupe şi îi vom dipsune în două linii, ca pentru o cursă, astfel încât ei să poată alerga către pătură, să se strecoare dedesubt şi să aleagă de acolo un singur obiect. Unul singur. Când se întorc, aceştia vor bate palma cu un partener de echipă, astfel încât el/ea să poată continua jocul. După ce am strâns toate piesele, le vom introduce în nava spaţială una câte una.
- Să strigăm Mulţumesc!!!: ultimul pas este să facem nava spaţială să ştie că vrem să mergem pe Planeta Mulţumesc, pentru aceasta este nevoie să strigăm numele planetei. Aşadar, împreună cu desenele realizate anterior (fiecare copil îşi va lua desenul său) vom împărţi din nou copiii în două grupuri care vor sta în linie. Prima dată, un grup va alerga către celălalt cu desenele pe care le vor da copilului din faţa lor. Acum, se va striga: „Mulţumesc!!” Apoi, copiii se vor întoarce la locurile lor în linie, iar copiii care au primit desenele, le vor da pe ale lor celorlalţi în acelaşi fel. Dacă este timp suficient, vom putem schimba perechile şi repeta jocul.
Proiectul ” Science Playgrounds”, a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.